Grupul hotelier de lux Hyatt, cu sediul în SUA, a anunțat că intenționează să intre în România prin dezvoltarea unui hotel în București, care ar avea 200 de camere și servicii complete.
Grupul intenţionează, în acest fel, să reproducă modelul din Bulgaria, care reprezintă cea mai mare piaţă din Europa de Est a Hyatt, până în acest moment, potrivit News.ro.
Bulgaria este acum cea mai mare piaţă a grupului în Europa de Est, cu 6 hoteluri operaţionale şi un al 7-lea în dezvoltare, la care se vor putea face rezervări începând cu anul 2024.
România „are un rol cheie în regiunea Mării Negre, fiind membră a UE şi NATO, ceea ce atrage un flux crescut de fonduri şi populaţie. România se poate lăuda cu o sursă bogată de talente creative şi antreprenoriale, iar diaspora românească se întoarce aducând cu ea cunoştinţe şi experienţă pentru a contribui la dezvoltarea ţării. Bucureştiul, ca număr de locuitori, depăşeşte oraşe precum Varşovia, Budapesta sau München, oferind oportunităţi promiţătoare în sectorul hotelier. Recent, Braşov a deschis primul său aeroport internaţional, un pas important pentru stimularea turismului. De asemenea, Cluj-Napoca, al doilea oraş ca mărime din România şi un important hub IT, este pe cale să atingă 1 milion de locuitori”, este mesajul celebrului grup hotelier.
Din portofoliul companiei fac parte și 13 hoteluri de lux situate în Bulgaria, Muntenegru, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Serbia şi Ucraina, care au în total peste 3.395 de camere.
Mai mult, în următorii trei ani, alte șase proiecte hoteliere sunt planificate în regiune, în ţări precum Bulgaria, Estonia, Serbia, Albania şi Croaţia, România fiind următoarea destinaţie.
Compania Hyatt Hotels Corporation, cu sediul central în Chicago, deține peste 1.250 de hoteluri, cu peste 304.000 de camere şi o echipă de peste 189.000 de angajaţi care activează în 76 de ţări.